Ucraina

Ucraina

Românii din Ucraina

 

Cea mai numeroasă comunitate de români lângă granițele României se află în Ucraina. Estimările variază între 450.000 și 1.000.000 de români, în condițiile în care, în urma politicii intense de asimilare, o parte dintre ei s-au slavizat. Românii din Ucraina trăiesc în regiuni compacte în nordul și estul României, respectiv al Republicii Moldova.

La nord de Tisa, în Maramureșul istoric, azi în regiunea Transcarpatia, se află o comunitate de peste 30.000 de români. O parte locuiesc în orașul Slatina, situat peste Tisa, față în față cu Sighetul Marmației, alții în satele din jur: Apșa de Jos, Apșa de Mijloc, Biserica Albă, Strâmtura, Plăiuț și altele. Acești români au rămas în afara granițelor României, deși o delegație a lor a cerut la Alba Iulia în 1 Decembrie 1918 ca să se unească și ei cu România. În perioada interbelică au aparținut Cehoslovaciei, în timpul celui de-al doilea război mondial Ungariei, iar după 1945 Ucrainei sovietice.

În regiunea Cernăuți se află circa 200.000 de români. În raioanele Herța și Noua Suliță sunt în majoritate absolută, în timp ce în alte părți ale regiunii românii sunt în proporție diferită amestecați cu ucrainienii. Cea mai mare parte a regiunii este formată din partea de Nord a Bucovinei, anexată de Uniunea Sovietică în urma tratatului Ribbentrop-Molotov. Tot atunci a fost anexat și ținutul Herța printr-o simplă eroare de trasare a liniei de hotar cu creionul de către Stalin. În 1945 au fost alipite Hotinul și așezările din jurul lui, desprinse de autoritățile sovietice din Republica Socialistă Sovietică Modovenească.

O comunitate mare românească se află în Basarabia de Sud, desprinsă de sovietici din teritoriul rupt din România în urma ultimatumului sovietic din iunie 1940 și alipită Ucrainei sovietice. Inițial partea de sud a Basarabiei a fost alipită Ucrainei sovietice ca regiune distinctă, denumită inițial Akkerman, apoi Ismail. Din 1956 a fost integrată regiunii Odessa. Românii din regiunea Odesei au fost cel mai puternic afectați de politica de deznaționalizare, unii au fost slavizați, iar ceilalți se declară, majoritatea, moldoveni. Numărul lor este estimat la circa 125.000, în condițiile în care asimilarea a fost foarte puternică.

În diverse alte părți ale Ucrainei, în regiunile Mikolaiv, Kirovohrad, Herson, Vinnița, Poltava, Donețk, Zaporoje, Dniepropetrovsk, Luhansk, Crimeea, Cerkasi, Jitomir, Harkov și Kiev se află peste 70.000 de români, împrăștiați în diverse sate înființate majoritatea dintre ele cu multe sute de ani în urmă.

Românii din Ucraina au fost victima unui proces de deznaționalizare și de asimilare în ultimul secol. După primul război mondial, în Ucraina sovietică, deci fără Bucovina, Maramureș, nordul și sudul Basarabiei, erau atunci peste 500.000 de români. Teoretic populația românească ar fi trebuit să crească și cu aportul demografic al teritoriilor anexate în 1940-1945, ar fi trebuit să fie azi peste un milion de români în Ucraina. Însă procesul de slavizare a devenit ireversibil în satele disparate din stepa ucraineană și doar numele și puținele tradiții păstrate mai amintesc de originea românească a mii de familii românești din Ucraina.

Numărul școlilor românești din Ucraina a scăzut sistematic, mai ales după obținerea independenței de către Ucraina în 1991. Ultima mare lovitură dată românilor a fost prin Legea Educației din 2017, prin care se stabilea obligativitatea învățământului în limba ucraineană și desființarea progresivă a învățământului în limba maternă.

Pentru conservarea comunităților românești din Ucraina este necesară o intensă activitate culturală și școlară. Învățământul în limba română în așezările românești din Ucraina trebuie sprijinit pe orice cale, prin burse de studii pentru elevi, prin subvenții pentru profesorii români și prin școli private românești. Trebuie dezvoltate cât mai multe canale de cooperare pe plan cultural cu românii din Ucraina, pentru că doar prin școală și cultură mai poate fi salvată comunitatea românească de peste granițele României.