Maghiari

Maghiari

Maghiarii din România

 

Cea mai numeroasă minoritate etnică din România o constituie maghiarii, care, potrivit recensământului din 2011, reprezintă 6,5% din populația țării, respectiv 1.227.600 persoane. În 1956 au fost înregistrați cu ocazia recensământului 1.558.000 de etnici maghiari. Scăderea populației maghiare în ultimele decenii are două cauze importante: spor natural mai redus față de media pe țară (număr mai mic de nou-născuți raportat la 1000 de locuitori), respectiv fenomenul de emigrație, mai ales al tinerilor ce au urmat studii superioare în Ungaria.

Comunitatea maghiară este organizată în foarte multe organizații nonguvernamentale, dintre care cea mai importantă este Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, care, deși nu este înregistrată ca partid politic, desfășoară activitate politică de la nivel local, în consiliile comunale, orășenești, municipale și județene, până la nivel național, în Parlamentul României. După 1990, UDMR are constant o pondere de circa 6-7% în Parlament, având un număr de senatori și deputați al căror rol devine foarte important în viața politică din România mai ales în perioadele în care majoritatea parlamentară este fragilă. Profitând de acest rol de echilibru, liderii UDMR au adoptat tactica pașilor mărunți, dar fermi, pentru a obține o serie de libertăți și drepturi pentru minorități, în special pentru cea maghiară, care sunt superioare cerințelor europene de protecție a minorităților. Pentru a-și fideliza electoratul, curtat în ultimii ani de câteva noi formațiuni politice maghiare, precum Partidul Civic Maghiar, periodic UDMR înaintează Parlamentului noi proiecte legislative, dintre care unele, ca de exemplu proiectele de autonomie, au scopul de a provoca animozități între români și unguri.

Partidul Civic Maghiar și Partidul Popular Maghiar din Transilvania sunt două partide politice exclusiv ungurești, care nu au reușit să se substituie UDMR decât la nivel local. Din rațiuni strategice, pentru a nu risca să nu atingă pragul electoral de 5%, pe listele eligibile ale UDMR sunt cooptați câțiva membri ai celor două partide, ceea ce transformă așa-zisa competiție electorală dintre partidele politice ungurești doar într-o farsă politică. Cele două partide promovează un discurs iredentist mult mai pronunțat, probabil ca o compensare a atitudinii moderate a UDMR, care îi asigură acestuia colaborarea cu partidele de la guvernare.

UDMR și cele două partide politice maghiare din România își desfășoară activitatea lor politică în strânsă cooperare cu autoritățile din Ungaria, care le sprijină financiar direct și indirect, le facilitează accesul la instituții internaționale și le susțin mediatic. În schimb, aceste partide politice maghiare din România fac lobby partidului aflat la guvernare în Ungaria, FIDESZ, pentru voturile ungurilor, care au dubla cetățenie, adică au drept de vot la alegerile din Ungaria.

Deși maghiarii din România au consilieri, adesea în proporție majoritară, în toate localitățile și județele cu populație maghiară, primari, președinți de consilii județene și funcționari cu rol de conducere în diverse instituții administrative, culturale și de învățământ, deci participă direct la actul adminsitrativ, liderii politici maghiari reclamă în permanență autonomia pe criterii etnice, invocând dreptul la autoguvernare. Este o problemă falsă, deoarece după 1990 ungurii din România participă la administrația și guevrnarea locală și centrală. La nivel local, unde maghiarii au majoritatea în consiliile locale și județene, toate deciziile sunt luate exclusiv de politicienii de etnie maghairă. Iar la nivel central, au o pondere de 6-7% în Parlamentul României, au participat la guvernare în cele mai multe guverne postdecembriste, ocupînd demnități ministeriale, iar în perioadele de așa-zisă opoziție, și-au păstrat demnitari până la nivel de secretari de stat în ministerele culturii și învățământului.

În aceste condiții ale participării directe a maghiarilor la actul de guvernare și adminsitrație, de la nivel local până la cel central, care este scopul revendicărilor autonomiste ale politicienilor maghiari?